îţi picură peste hârtii
melcii în căderea lor spiralată
spărgând sunetele de staniol
în camera ta
mă uit cum
plângi cu lacrimile ascunse-n palmă
când rupi coaja de pe rană
nu mai eşti acelaşi
umbra lighioanelor albe
te învăluie în staniol
tu, marionetă de argint
imiţi pe mai marii vieţii
căutând aparenţa serpentinelor
şi aşteptând
să curgă în valuri sunete
nu mai eşti acelaşi
în camera ta
plină cu melci, cu lighioane, cu staniol
plin de răni pe care picuri sare
aşteptând ceva
31 martie 2007
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu