METAMORFOZĂ

peste ultimele tăceri ale timpului
mă reinventez
într-o formă stranie şi elegantă
a umbrei ce mă face
să apar la hotarul uitării

apar şi dispar
într-un trup ce nu-i al meu
neştiind să-mi deschid ochii
cu mâini de abur văd
lacrimile ploii la mine-n mansardă

strâng taine cu fiecare respiraţie
cu fiecare emoţie adunată într-o spirală
în care sunetele se sparg
în octavele unei simfonii pierdute

picătură cu picătură
adunată din singurătăţi risipite
devin
primul stadiu al unei idei nerostite

31 martie 2007