mă pierd
într-un spaţiu închis
între ziduri înalte fără ecou
piatră ascuţită uitată de lumină
pe care alunecă ideile
ce troznesc pe la colţuri
vise închise în palme
furate de la poarta cerului
pe când trânteai în umbre speranţa
strivesc sunetul
dezlănţuit în tragica splendoare a încăperii
ce nu-i suportă vibraţiile
rostogolesc cuvintele cu forme ciudate
apăsate de dorinţa de regăsire
dezvelesc visele
iar degetele amorţite
înşiră cu o simplă alunecare
un zâmbet o emoţie o dorinţă
fremătând sub atingerea speranţei
că într-o zi vor contura
sensul unei iubiri
21 aprilie 2007
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu