nu ştii ce simt când îţi ating tălpile cu picioarele mele
nisipul prea fierbinte desenează umbre lungi
ce dansează în paşi de vals în castele
ce se văd de oriunde
azi sunt doar un vis al tău
îmi cauţi privirile în valuri de lumină
încercând să mă surprinzi
fără să ştii că ceea ce simt
se vede uneori pe negativul inimii tale
întinzi degetele spre zâmbetul meu fugar
furând o ultimă şuviţă
nici tu nici altcineva n-aţi desluşit
linia inimii din palma mea
doar marea se mută ca o îmbrăţişare în mine
în căutarea unui semn
ceva s-a schimbat - am înflorit, nu vezi?
ce ai face dacă ţi-aş spune într-o zi
că m-am îndrăgostit de tine?
04 iunie 2007
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu