îmi amintesc cuvintele picurate peste tine
rostite într-o toamnă târzie când
cocorii albi îşi treceau aripile peste crâng
iar tu priveai plecarea mea
cuvintele săpau în mine urme
riduri ale dragostei
transformată într-un trandafir negru
aşezat între orele scurse
odată cu prima frunză de arţar furată de vânt
ploaia scrie în spatele meu o altă poveste
creând o mică Veneţie
pe care fiecare gondolă a iubirii
îşi cântă serenada
fiecare sunet sfărâmă gheaţa sufletului
ieşit cu aripi ascuţite şi reci
fiecare silabă se strecoară în mine
şi se prelinge din ochi
în marea Iubire
îmi amintesc cuvintele picurate în noapte
iar tu încă mai priveai îngândurat
25 august 2007
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu